Anything You Want In The World

RED – adica roshiU

Ieri am facut putina ordine. Trebuia sa strang bradutul pe care l-am lasat impodobit cand am pelcat, pentru ca deh, era inainte de Craciun. L-am pus pe Junior (povestea lui intr-o alta postare va veni) la loc de cinste, langa cea mai tare felicitare pe care am primit-o vreodata – hand made si personalizata. Am pus hainele frumusel in sifonierul meu cu oglinda imensa, fiecare pereche de cercei in cutiuta ei si cosmeticele in dulapior la locul lor. Am gasit la ultima miscare o sticlutza cu o licoare incantata. In mintea mea apare-un licurici care spune: hai incearc-o!
Pe fundal Friends seria a-8a (acum fiind deja seria 9). Iau licoarea hipnotizata si imi pregatesc toate celelalte unelte necesare unui eventual esec (partial sau total). Ma asez pe pat in pozitia turkish (pentru un echilibru indiscutabil – centrul de greutate spunandu-si cuvantul ferm) . La treaba! Imi spun cu voce tare ca sa ma conving sa o fac: Daca gresesti prima incercare, nu e niciun bai, ai dreptu’ la cate vrei tu ! Go: desfac sticlutza – miros frenetic – scot pensula, sterg putin de margine, sa nu fie prea multa licoare, numa’ bine, dau primul strat pe unghia dejtului mare de la mana dreapta (fiind stangace – da, scriu cu stanga – am inceput cu ce imi era mai indemanos). Imi place! Bravo Flufurash!
Au urmat celelalte unghii, bineinteles ca nu cu aceeasi rabdare, cele de la mana stanga nu asa reusite ca cele de la mana dreapta. Apoi al doilea strat. Ceva retusuri – de asta aveam betzele cu vata si sticlutza cu acetona pregatite.
Stau sa se usuce, dar le admir cu un zambet tamp, de copil care a facut primul R de mana – cu StanGa!
Dupa juma’ de ora sigur sunt uscate si mai butonez ceva la proEctul pe care l-am prezentat azi eu si Gherman. Ma mai uit putin la unghii. Palpeaza altfel inima cand ochiu’ vede bulinele astea roshii – manufacturate de catre nimeni alta decat je. Roshiul ma cheama la el. Imi vine sa-l compar cu sarpele Kaa
Am si avut o zi buna datorita unghiilor mele rosii. Am ras intai cu o persoana competenta si de gasca, apoi cu Soso pe acelasi subiect, apoi cu Irinush – probabel ca si din nimic am ras cu ea, tipic noua – apoi la SHerlock Holmes, film excelent, cu toate ingredientele posibile, cu actori ce mi-e-mi plac grozav, un regizor genial, cu picanterii, efecte foarte bune, replici pe masura, cu umorul specific ritchiean. Tot tacamul dupa cum spuneam.
Happy night for me and my red nails
P.S.: “Roshiul” e o amintire de cand am pelcat toti cei 4 membri ai familiei flufurashilor in excursie la mare cu masina, si eram la iesirea din judetul Suceava cand observam cu stupoare ca soarele rasare incredibil de “roshiu” (cuvant stalcit anumit de mirobolantul meu frate – pronuntat de fapt “rohiu”). Era veselie in masina – doar pelcam spre mare – cu soarele rohiu de partea noastra, mereu de partea noastra!

Leapsa de la Virgil

Aflandu-ma in patul meu de-acasa, la caldura, lenevind dupa o zi agitata, ce-ar fi sa raspund la leapsa primita de la Virgil. Dieci:
1. Cea mai mare frica a mea…. cineva din preajma mea sa pateasca ceva si eu sa nu pot face nimic.
2. Idealul meu in viata…. sa reusesc sa ajut pe toti oamenii pe care imi doresc sa-i ajut.
3. Dorinta mea cea mai ascunsa…. e numai si numai a mea.
4. O persoana pe care o admir…. mama.
5. Cel mai frumos cadou primit vreodata…. anul asta, de ziua mea, am primit o privire tandra si un zambet cald, urmate de o strangere suava de mana si cel mai dulce pup.
Dau si eu mai departe leapsa Vizitiului Inghetat.
P.S.: Gracias Kamille!

Brighten the days

Nice

Face bine tot ce face

Scorpionul Paul

Era dupa jumatatea lui decembrie. Cu o seara inainte fusesem la ziua lu’ Cristi, frate-meu. A fost misto. Urma sa primesc un telefon de la un tip pe care l-am cunoscut in seara respectiva. Eram eu un pic entuziasmata. Am stabilit sa ne vedem in fata la Mc la Unirii ca sa mergem intr-o plimbare prin parc pe-acolo, la bradu’ ala mare, “chiciul” din piata Unirii (care de altfel mie mi-a placut, se simtea cat de cat spiritul Craciunului in BucurestiuL asta mirobolant, unde de putine ori chiar am simtit ca vin Sarbatorile de iarna). Ne-am strans vreo 10 oameni. Au venit fetele, Kami, Corni, Raluci, Irina, Mara, Roxana si Andrei cu Paul. Ne-am facut noi pozici pe-acolo. Cat ne fatzaiam pe langa brad am primit si telefonul asteptat A doua zi ieseam la un vin fiert cu tipul de aseara. Great! Acum hai sa mergem la concertele din Piata Constitutiei. Pe drum ne-am apucat sa barfim, am observat ca Paul e “de-al nostru”, de treaba, fara fitzi si open-minded. Cool. Ne-am prostit oleak pe drum, acolo am ajuns am ascultat un pic ce-au cantat Haichiu, am tzopait. Plecam inapoi spre Unirii, sa bem o shiocolata calda. Bineinteles k p drum am pornit o mica bataie cu bulgari, si la cata zapada era, tot am reusit sa fiu trantita un pic pe-acolo (mulsumesc Andrei!). Eram pe langa parc, acum nu ne mai blugaream. Mergeam si discutam, eu cu Paul in fata. Si cred ca povesteam ceva destul de interesant. La un moment dat Paul calca langa trotuar si cand face urmatorul pas, observam cu stupoare ca nu mai are un papuc. Ce s-a intamplat? Ei bine, a ramas papucul intr-o groapa imensa plina cu noroi gros, acoperita cu zapada. Cand l-a scos de-acolo, era complet maroniu, iar celalalt – cel curat – era alb. Eu personal eram pe jos de ras, mi-au dat lacrimile. It was a really nice way to get to know someone ) Cred ca pot spune ca i-am vazut soseta chiar de cand l-am cunoscut ) Macar i-am dat tot pachetul meu de servetele (plus pachetele fetelor evident), ca sa-si stearga papucul.
Apoi am servit o ciocolata calda la un barulet. A fost ok, am socializat pe-acolo. Cel mai important, am aflat ca si lui Paul ii plac Linkin Park. Buna alegere! Pentru asta si pentru multele chestii care au urmat – neuronii penali, melodiile, filmele, sfaturile, rasetele, mesele luate in oras, prietenia cu Soso, jocurile, petrecerile – I got a great friend out of all of this.
Ca sa-l citez pe beibi boy Popa, “La multi ani, beibi Paul!”

Let Go

Am auzit-o intr-un film. Let Go de la Gabriel & Dresden. Nu e noua, e de vreo 2 ani, dar am auzit-o abia acum. Filmul se cheama Normal Adolescent Behavior. Un grupuletz de 6 adolescenti, 3 baieti si 3 fete, care sunt cei mai buni prieteni, de cand erau copii. Care printre iesiri, barfe, prietenii, s-au gandit “cu cine sa incepi sa faci sex decat cu cineva apropiat”. Ei bine, in fiecare grup de prieteni se intampla sa se cupleze cate 2, insa copii astia o faceau in grup. Fiecare cu fiecare. Evident ca atmosfera asta feerica este tulburata de aparitia unui tanar pe un cal alb, bine hai fara cal alb. Tipul o place pe una din fete. Incepe sa-i placa si ei de el. Ideea filmului e tocmai asta, ca pentru gagica era anormal sa aiba un prieten, sa se tina de mana, sa stea sa se giugiuleasca pe-o banca in parc, pentru ca ea cunostea doar genul de relatie p care il avea cu grupusoru’. Filmul nu e cine stie ce, insa ideea-i buna.
Oricum, imi place piesa asta. Cand o ascult ajung intr-o stare aparte. Parca sunt intr-un vis (ca in vise orice e posibil), si reusesc sa ma desprind de pamant, si incep sa plutesc, asa cum ai pluti pe apa, insa pe aer e diferit…sunt atat de aproape incat ating norii cu varfurile degetelor. Sunt pufoshi, ca o frisca, insa nu-ti ramane nimic lipit de mana, decat o usoara senzatie de umed si un pic rece.
Just fly and let go of everything that holds u down.

Delectare cu Christopher Walken

Noiembrie cu gust de mere

In liceu detestam faptul ca trebuia sa ma trezesc dimineata, dupa cum bine se stie, nu sunt o persoana matinala. Trebuie sa-i multumesc mamei si pentru faptul ca ma ducea in fiecare dimineata cu masina la scoala, si asta imi dadea posibilitatea de a dormi un pic mai mult.
Cel mai mult imi displacea sa am prima ora franceza. Profa ma scotea din minti, o persoana atat de rautacioasa, sunt sigura ca ura copiii, mai ales baietii. Din punctul asta de vedere am avut noroc. Nu pe atat noroc a avut si Andrei, care s-a apucat sa deseneze pornografii pe ultima pagina a caietului de teme acasa al Ioanei. Cat de indignata a fost profa cand a vazut minunatiile alea. Probabil pentru ca ea nu era in stare sa le puna in practica (plinutza asa, ne amuzam mereu si eu si Irina de cum i se zgaltzaia fundul cand scria la tabla, parca dansa pe raggaeton).
Si totusi erau vremuri frumose. Imi placea sa ajung acasa de la scoala, sa gasesc mancare, sau de multe ori sa ajung o data cu mama, ori sa ne lasam catrafusele acasa si sa mergem undeva in oras sa luam masa, sau sa stam in casa sa faca ea ceva bun pentru amandoua. Chiar daca mama mereu ma punea sa ud florile, multitudinea de flori pe care o detine cu mandrie, gradina botanica impanzita in toata casa, sau ma mai ruga sa-i aduc cate ceva, imi placea. Si inca imi place, mai fac chestiile astea cand ajung pe-acasa.
Acum cateva zile a fulguit in Humor. E placut sa stai in casa, la caldura si fizica si spirituala. La prima ninsoare, ma imbrac gros, si ma duc afara sa topai si eu printre fulgi, sa ma joc cu cainii, sa simt un fulg rece topindu-se pe limba, sa ma strige mama sa merg in casa ca e frig afara si sa nu racesc. In casa e miros de o placinta sau ceva oricum foarte bun gatit/copt. Mananc si mama ma intreaba daca imi place, daca nu trebuia sa mai lase la cuptor sau daca trebuia mai multa umplutura – orice se face cu foarte multa umplutura. Da mama, de fiecare data faci mere cu placinta, sau mac cu cozonac. Ceea ce e genial!
Inchid ochii si ma simt acasa, mancand aceleasi delicioase “mere cu placinta” azi, in prima zi de noiembrie.