Majestic

•March 1, 2010 • Leave a Comment

Eschimos şi Igloo-ul Său

•February 16, 2010 • 4 Comments

În ton cu melodia funky postată ieri e şi starea mea de spirit (mulţiumesc Andrei!). Vecinul de deasupra şi-aşa ascultă muzică tare aproape non stop…eh, îi tânăr şi ferice. Când n-am chef să ascult eu, mai trag cu urechea la el. E bine că genurile variază totuşi.

Eeee…şi-am intrat la liceu, şi eu şi Dănutza, în clasa domnului Cuza – om de caracter, geniu al matematicii şi un straşnic părinte spiritual. Excelent! Cunoşteam deja ceva colegi, erau şi câteva fete din fosta clasă 1-8, erau şi copii de la aceeaşi şcoală, din clasa paralelă – ca de exemplu Andrei şi Ionuţ. Ştiam cam ce le poate imaginaţia, sau cel putin aşa am crezut – pentru că am socializat cât de cât. Nici nu mă gandeam cât aveam să râd alături de ei şi prin câte momente urma să trecem împreună, cred că până şi cele mai stupide şi jenante din ele ne-au apropiat, descopeream alte faţete ale complicităţii. Cred că ar trebui să-i mulţumim profei Grigoraş (may she rest in peace), pentru orele plictisitoare de engleză care ne permiteau să lâncezim în ultimele bănci, să şoşotim tot felul de prostii. De la prostii mai ajungi si la chestii personale, pe care uneori vrei să le povesteşti, mai ales când găseşti lângă tine un om care să te asculte cu interes, sau alteori pur şi simplu iţi e bine să stai, să nu vorbeşti despre nimic, just enjoy the company.

De la orele de engleză (hu uants tu bighin? noubadi uants…irina pliz) se prelungeau discuţiile şi la ore în timpul cărora nu ne permiteam să glăsuim chiar aşa, poate de ruşine, poate pentru că erau alţi profi care impuneau puţin respect, sau erau suparacioşi (a se vedea profa de franceză şi profa de chimie)…oricum ideea-i că ne-am apucat de scris pe hârtie – majoritatea caietelor erau injumătăţite iar ultimele pagini aveau desene şi fraze la ţintă, de genul “mă plictisesc groaznic!”.
Eu, Elizucă în formare, mă aflam în situaţia în care începeam să-i calc evident pe urmă mamei. Aşa îmi mai place să observ, să despic firul în 14 (şi in club 14 mai nou). Cred că prima discuţie apropiata cu Andrei a fost legata de o colegă pe care el o plăcea şi căreia nu îi înţelegea comportamentul – că doar deh, avem în creier implantat de la naştere “misterul” femeiesc şi acel “nu ştiu ce vreau”.
După ce ne-am dat seama că nu reuşim să exprimăm chiar tot într-un mirc scris pe ascuns la ora de franceză, ne-am apucat să elaborăm un soi de scrisorele acasă, pe care ni le puneam cât mai discret în caietul ce era pe bancă la prima oră.
Într-una din zile ne-am hotărât că foile alea de caiet se vor degrada uşor în timp şi vrem ceva mai trainic. Aşa am ajuns la agende. De fapt iniţial a fost una singură, dar totuşi vroiam ca fiecare să rămână cu ceva peste ani, astfel Andrei scria în agenda mea albastră, iar eu in agenda lui neagră. Dimineaţa le gaseam în pupitru, le luam după-amiaza acasă, a doua zi erau in pupitrul lui. Ne mai întâlneam şi în oraş, unde eram un grup draguţ, ne adunam şi stăteam la poveşti, şi vara şi iarna în aceeaşi locaţie. Bine, iarna vizitam şi localuri cu căldurică.

Dacă nu, imbrăcăminte adecvată.
Fusesem cu mama în oraş. De altfel îmi cumpără singură haine şi acum, pe care le schimb dacă nu-mi plac. Dar mama întotdeauna are gusturi bune la orice! În ziua aceea vroia sa îmi ia cojocel, o haină de iarnă bună şi draguţă. Ca preţ nu era nici prea scump, nici ieftin. Material pufos pe dinăuntru, pe din-afară un fel de piele-ntoarsă, culoarea verde închis, modelul de clopoţel, până în talie, glugă măricică şi mânecile cu gura puţin mai largă, perfecte pentru a-mi împreuna mâinile până la coate pe sub ele. A fost dragoste la prima vedere ! Mulsumesc mami!
Sunt chemată în oraş. Un pulover iernatic (am furat adjectivul de la cineva), blugi si dresuri pe dedesubt musai! Am combinat haina cea nouă cu căciula şi fularul cafenii primite de la tata. Fularul stă şi pe gât şi pe faţă, am tras căciula bine peste urechi şi implicit până la 1 mm deasupra sprâncenelor. Doar ochii mai sunt descoperiţi şi văd licăriri care nu sunt în de ajuns de departe ca să fie de la zăpadă – mhm, sunt pe gene. Nu-i nimic, în 5 minuti ajung in faţă la Făget şi poate mergem undeva unde-i cald. Erau deja ceva oameni acolo. Andrei începe să râdă cu ei de cum îmi apare umbra in zare – parcă e un Eschimos! Mă apropii mai mult şi descoperă că arăt ca un eschimos autentic, doar cu ochii la vedere. Nu durează mult şi-şi dă seama că fularul şi căciuliţa mea arată ca o clătită imensă şi eu mă ascund sub ea….aşa m-am ales şi cu porecla de Sub-Clătită (nu că nu eram deja Fluturash, Fufleţel sau Gâgî).
Păi bine măi, dar Eschimosul avea nevoie de o locuinţă, sau cel puţin aşa arată un desen din agenda mea, şi-am hotărât ca Andrei să fie Igloo, always protective of me şi cu o îmbrăţişare caldă pregătită special pentru mine, un cuvânt bun – fie el dur pentru a mă trezi la realitate, calm pentru alinare sau amuzant, aici fără un motiv anume. I se potriveşte perfect ! Igloo!
Well my dear Igloo, you are the most creative mind I’ve ever met, you have the most expressive eyes, the cutest beard and an amazing spirit! You’re also a God damn party animal and a best friend! Ne vedem în 14 sau la spaghetele 5AM!

P.S.: Agendele se află acum în posesia lui Andrei.

Pure Heart

•February 14, 2010 • 2 Comments

RED – adica roshiU

•January 14, 2010 • 4 Comments

Ieri am facut putina ordine. Trebuia sa strang bradutul pe care l-am lasat impodobit cand am pelcat, pentru ca deh, era inainte de Craciun. L-am pus pe Junior (povestea lui intr-o alta postare va veni) la loc de cinste, langa cea mai tare felicitare pe care am primit-o vreodata – hand made si personalizata. Am pus hainele frumusel in sifonierul meu cu oglinda imensa, fiecare pereche de cercei in cutiuta ei si cosmeticele in dulapior la locul lor. Am gasit la ultima miscare o sticlutza cu o licoare incantata. In mintea mea apare-un licurici care spune: hai incearc-o!
Pe fundal Friends seria a-8a (acum fiind deja seria 9). Iau licoarea hipnotizata si imi pregatesc toate celelalte unelte necesare unui eventual esec (partial sau total). Ma asez pe pat in pozitia turkish (pentru un echilibru indiscutabil – centrul de greutate spunandu-si cuvantul ferm) . La treaba! Imi spun cu voce tare ca sa ma conving sa o fac: Daca gresesti prima incercare, nu e niciun bai, ai dreptu’ la cate vrei tu ! Go: desfac sticlutza – miros frenetic – scot pensula, sterg putin de margine, sa nu fie prea multa licoare, numa’ bine, dau primul strat pe unghia dejtului mare de la mana dreapta (fiind stangace – da, scriu cu stanga – am inceput cu ce imi era mai indemanos). Imi place! Bravo Flufurash!
Au urmat celelalte unghii, bineinteles ca nu cu aceeasi rabdare, cele de la mana stanga nu asa reusite ca cele de la mana dreapta. Apoi al doilea strat. Ceva retusuri – de asta aveam betzele cu vata si sticlutza cu acetona pregatite.
Stau sa se usuce, dar le admir cu un zambet tamp, de copil care a facut primul R de mana – cu StanGa!
Dupa juma’ de ora sigur sunt uscate si mai butonez ceva la proEctul pe care l-am prezentat azi eu si Gherman. Ma mai uit putin la unghii. Palpeaza altfel inima cand ochiu’ vede bulinele astea roshii – manufacturate de catre nimeni alta decat je. Roshiul ma cheama la el. Imi vine sa-l compar cu sarpele Kaa :)
Happy night for me and my red nails :D

Face bine tot ce face

•November 10, 2009 • Leave a Comment

Delectare cu Christopher Walken

•November 3, 2009 • Leave a Comment

Cold like some magnificent skyline

•October 9, 2009 • Leave a Comment

 
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.