Eschimos şi Igloo-ul Său

În ton cu melodia funky postată ieri e şi starea mea de spirit (mulţiumesc Andrei!). Vecinul de deasupra şi-aşa ascultă muzică tare aproape non stop…eh, îi tânăr şi ferice. Când n-am chef să ascult eu, mai trag cu urechea la el. E bine că genurile variază totuşi.

Eeee…şi-am intrat la liceu, şi eu şi Dănutza, în clasa domnului Cuza – om de caracter, geniu al matematicii şi un straşnic părinte spiritual. Excelent! Cunoşteam deja ceva colegi, erau şi câteva fete din fosta clasă 1-8, erau şi copii de la aceeaşi şcoală, din clasa paralelă – ca de exemplu Andrei şi Ionuţ. Ştiam cam ce le poate imaginaţia, sau cel putin aşa am crezut – pentru că am socializat cât de cât. Nici nu mă gandeam cât aveam să râd alături de ei şi prin câte momente urma să trecem împreună, cred că până şi cele mai stupide şi jenante din ele ne-au apropiat, descopeream alte faţete ale complicităţii. Cred că ar trebui să-i mulţumim profei Grigoraş (may she rest in peace), pentru orele plictisitoare de engleză care ne permiteau să lâncezim în ultimele bănci, să şoşotim tot felul de prostii. De la prostii mai ajungi si la chestii personale, pe care uneori vrei să le povesteşti, mai ales când găseşti lângă tine un om care să te asculte cu interes, sau alteori pur şi simplu iţi e bine să stai, să nu vorbeşti despre nimic, just enjoy the company.

De la orele de engleză (hu uants tu bighin? noubadi uants…irina pliz) se prelungeau discuţiile şi la ore în timpul cărora nu ne permiteam să glăsuim chiar aşa, poate de ruşine, poate pentru că erau alţi profi care impuneau puţin respect, sau erau suparacioşi (a se vedea profa de franceză şi profa de chimie)…oricum ideea-i că ne-am apucat de scris pe hârtie – majoritatea caietelor erau injumătăţite iar ultimele pagini aveau desene şi fraze la ţintă, de genul “mă plictisesc groaznic!”.
Eu, Elizucă în formare, mă aflam în situaţia în care începeam să-i calc evident pe urmă mamei. Aşa îmi mai place să observ, să despic firul în 14 (şi in club 14 mai nou). Cred că prima discuţie apropiata cu Andrei a fost legata de o colegă pe care el o plăcea şi căreia nu îi înţelegea comportamentul – că doar deh, avem în creier implantat de la naştere “misterul” femeiesc şi acel “nu ştiu ce vreau”.
După ce ne-am dat seama că nu reuşim să exprimăm chiar tot într-un mirc scris pe ascuns la ora de franceză, ne-am apucat să elaborăm un soi de scrisorele acasă, pe care ni le puneam cât mai discret în caietul ce era pe bancă la prima oră.
Într-una din zile ne-am hotărât că foile alea de caiet se vor degrada uşor în timp şi vrem ceva mai trainic. Aşa am ajuns la agende. De fapt iniţial a fost una singură, dar totuşi vroiam ca fiecare să rămână cu ceva peste ani, astfel Andrei scria în agenda mea albastră, iar eu in agenda lui neagră. Dimineaţa le gaseam în pupitru, le luam după-amiaza acasă, a doua zi erau in pupitrul lui. Ne mai întâlneam şi în oraş, unde eram un grup draguţ, ne adunam şi stăteam la poveşti, şi vara şi iarna în aceeaşi locaţie. Bine, iarna vizitam şi localuri cu căldurică.

Dacă nu, imbrăcăminte adecvată.
Fusesem cu mama în oraş. De altfel îmi cumpără singură haine şi acum, pe care le schimb dacă nu-mi plac. Dar mama întotdeauna are gusturi bune la orice! În ziua aceea vroia sa îmi ia cojocel, o haină de iarnă bună şi draguţă. Ca preţ nu era nici prea scump, nici ieftin. Material pufos pe dinăuntru, pe din-afară un fel de piele-ntoarsă, culoarea verde închis, modelul de clopoţel, până în talie, glugă măricică şi mânecile cu gura puţin mai largă, perfecte pentru a-mi împreuna mâinile până la coate pe sub ele. A fost dragoste la prima vedere ! Mulsumesc mami!
Sunt chemată în oraş. Un pulover iernatic (am furat adjectivul de la cineva), blugi si dresuri pe dedesubt musai! Am combinat haina cea nouă cu căciula şi fularul cafenii primite de la tata. Fularul stă şi pe gât şi pe faţă, am tras căciula bine peste urechi şi implicit până la 1 mm deasupra sprâncenelor. Doar ochii mai sunt descoperiţi şi văd licăriri care nu sunt în de ajuns de departe ca să fie de la zăpadă – mhm, sunt pe gene. Nu-i nimic, în 5 minuti ajung in faţă la Făget şi poate mergem undeva unde-i cald. Erau deja ceva oameni acolo. Andrei începe să râdă cu ei de cum îmi apare umbra in zare – parcă e un Eschimos! Mă apropii mai mult şi descoperă că arăt ca un eschimos autentic, doar cu ochii la vedere. Nu durează mult şi-şi dă seama că fularul şi căciuliţa mea arată ca o clătită imensă şi eu mă ascund sub ea….aşa m-am ales şi cu porecla de Sub-Clătită (nu că nu eram deja Fluturash, Fufleţel sau Gâgî).
Păi bine măi, dar Eschimosul avea nevoie de o locuinţă, sau cel puţin aşa arată un desen din agenda mea, şi-am hotărât ca Andrei să fie Igloo, always protective of me şi cu o îmbrăţişare caldă pregătită special pentru mine, un cuvânt bun – fie el dur pentru a mă trezi la realitate, calm pentru alinare sau amuzant, aici fără un motiv anume. I se potriveşte perfect ! Igloo!
Well my dear Igloo, you are the most creative mind I’ve ever met, you have the most expressive eyes, the cutest beard and an amazing spirit! You’re also a God damn party animal and a best friend! Ne vedem în 14 sau la spaghetele 5AM!

P.S.: Agendele se află acum în posesia lui Andrei.

Advertisements

~ by flufurash on February 16, 2010.

4 Responses to “Eschimos şi Igloo-ul Său”

  1. E mişto tare să ai cu cine face tăiţei cu caşcaval la 5 dimineaţa. Că alea nu-s spaghete! E mişto tare să ai ceva scris care cu nici măcar 5 rânduri citite să te ducă fix unde erai acu hăt-hăt ani în urmă. N-am putut niciodată să ţin un jurnal, nu pentru că nu aveam ce scrie, ci pentru că eram leneş şi singularitatea însemnării unei experienţe nu mă prea dădea gata. Şi soluţia a venit de la sine: agendele erau jurnalul, nu ca un monolog, ci ca o conversaţie. O să enumăr aşa câteva cuvinte aleatorii, cu drag: Shrek, Dolphin’s Cry, Lifehouse, balcon cu flori, ciocolată de casă de la Ciocan, HIM, Dorna, Zdob & Zdub, caietele mâzgâlite, pixul cu PeNaLe, rev în Voroneţ, Mănăstirea Argeşului remixată. Mulţumesc! Stay true Eschimos >>:D<< (double-hug right there)

  2. In 14 musai…..va completati in dans. My man, ce-ti face gajica? A, Flufur, mi-ai dat un subiect pt Virgil, gata, ma apus ce scris azi!

    • Nu a mea V, just good friends, is all 🙂 A mea crecă ş-o pierdut harta sau se holbă-ntr-o vitrină cu papuci pe undeva, că nu mai ajunge odată…:P

  3. si mie imi mai cumpara mama haine si chiar se potrivesc cu al meu stil 😀

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

w

Connecting to %s

 
%d bloggers like this: